Sportivii moldoveni calificați la JO de la Tokyo, în pregătiri. Loteria Națională le oferă sprijin financiar
Sportivii moldoveni calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt în pregătiri pentru evenimentul din iulie 2021. O contribuție importantă o are partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive, care oferă sprijin financiar sportivilor și antrenorilor. Printre beneficiari se numără Alexandra Mîrca, atletă care va concura la olimpiadă la proba de tir cu arcul, și antrenoarea ei, Irina Cecanova.
"Primesc lunar câte opt mii de lei ca ajutor din partea Loteriei Naționale. Sigur că acești bani îmi sunt de mare ajutor la antrenamente, pentru alimentația specială suplimentară. Și când există așa un ajutor din afară, este un mare plus pentru pregătire", a menționat Alexandra Mîrca, sportivă calificată la olimpiadă.
Antrenoarea Alexandrei apreciază sprijinul Loteriei Naționale: "Susținerea sportivilor este foarte importantă ca să fie siguri de ziua de mâine. Ei înțeleg că primesc această bursă lunar. În acest mod, păstrăm tinerii în sport, îi ținem în țară."
O motivație în plus o reprezintă și premiile promise de Loteria Națională pentru medaliile cucerite la Tokyo.
"Să dea Domnul să avem sportivi care să obţină premiile anunţate de Loteria Națională: un milion pentru primul loc, 500 de mii pentru al doilea loc, 250 de mii de lei pentru locul trei", a menționat Irina Cecanova, antrenoare.
"Este un stimulent enorm ca să obțin medalia și așa o răsplată. Ne dă mai multe puteri și dorință. Atunci când știi că vei fi premiată, vrei să muncești mai mult", a declarat Alexandra Mîrca, sportivă calificată la olimpiadă.
Alexandra Mîrca practică tirul cu arcul de 10 ani, de la vârsta de 14 ani. Olimpiada de la Tokyo este a treia la care s-a calificat. Partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive oferă Comitetului Național Olimpic și Sportiv 1,2 milioane de lei pentru susținerea financiară a sportivilor calificați la olimpiadă, a celor cu șanse mari de calificare și a antrenorilor.
Suplimentar, partenerul CNOS a anunțat că va oferi 1 milion de lei pentru fiecare medalie de aur, 500 de mii de lei pentru cele de argint și 250 de mii de lei pentru cele de bronz. Premii vor primi și sportivii moldoveni care se vor califica în primii 10.