Sportivii moldovenii participă la Cupa Mondială de seniori. Cine a obţinut cea mai bună performanță în proba de dublu
Sezonul sporturilor de iarnă este în plină desfășurare, iar sportivii luptă pe arena internațională pentru rezultate remarcabile. Este cazul și membrilor lotului național de sanie, care se îndreaptă cu pași mari spre prima lor Olimpiadă de iarnă.
Sportivii moldoveni au evoluat la aproape toate etapele Cupei Mondiale din acest sezon. Ei participă la concursurile de seniori și au trecut de calificări în 6 din cele 7 etape desfășurate până acum.
În sezonul în curs, cea mai bună performanță în proba de dublu au obținut-o tandemul Ion Șișcanu/Iulian Oprea. Cei doi au înregistrat cel mai bun rezultat din cariera lor în etapa de la Oberhof, Germania, clasându-se pe locul 17. Totodată, ei s-au clasat și pe locul 8 la Europenele rezervate sportivilor până la 23 de ani, competiție desfășurată în Letonia.
"Acest sezon pentru mine este cel mai lung.Dacă anul trecut nu prea ne calificam la Cupa Mondială, atunci în acest an deja a venit ceva obișnuit. Suntem foarte mulțumiți", a declarat Iulian Oprea, sportiv.
Deși sunt încă tineri, ai noștri luptă de la egal la egal cu cei mai buni sportivi ai planetei în această probă olimpică.
De exemplu, Șișcanu și Oprea, au reușit în două din etapele Cupei Mondiale să devanseze sportivi de top, precum campionii olimpici, germanii Tobias Wendl și Tobias Arlt, dar și campionii mondiali, Toni Eggert/Sascha Benecken.
"Suntem ca două păsărele pe lângă concurenții noștri. Sunt niște oameni masivi. Noi încercăm să tragem tare și să fim și noi acolo printre ei. Vream să fim lângă ei, să ne batem cu ei. La una din etapele trecute i-am depășit pe campionii olimpici. Ei s-au răsturnat și noi i-am devansat. Asta e", a spus Ion Șișcanu, sportiv.
O altă componentă a lotului național, Doina Descalui, a avut și ea parte de succes în acest sezon. Tânăra a debutat la Cupa Mondială de seniori. Acum, atât ea cât și ceilalți sportivi moldoveni care evoluează în proba sanie, visează să ajungă la Olimpiada de iarnă programată anul viitor în China.
"În acest sezon am reușit să progresezi mult, în comparație cu anul trecut. Până la Olimpiadă trebuie să acumulez câteva kilograme, să trag mai tare. Avem nevoie de mai multe antrenamente, dar și de echipamente noi, un pic mai bune și cred că avem șanse mari să ne calificăm la Olimpiadă", a precizat Doina Descalui, sportivă.
"S-au simplificat un pic criteriile de calificare la Olimpiadă. Ei trebuie să participe la concursurile din sezonul următor să acumuleze punctele necesare după care vor primi automat un loc la Olimpiadă. Pot să zic că deja 90 la sută sunt calificați", a declarat Bogdan Macovei, antrenor lotul național de sanie.
Lotul național urmează să mai participe în acest sezon la 2 etape ale Cupei Mondiale și la Campionatele Mondiale.