Sportivul cu cele mai multe medalii din istoria Jocurilor Olimpice i-a cerut un autograf hocheistului Alexandr Ovecikin
Caz mai rar întâlnit în sportul mondial. Cel mai bun înotător din toate timpurile, americanul Michael Phelps, a luat un autograf de la hocheistul rus Alexandr Ovecikin, jucătorul formaţiei Washington Capitals din NHL. Pe mulţi i-a uimit acest lucru, deoarece Phelps este un sportiv mult mai titrat şi mai cunoscut decât Ovecikin.
Michael Phelps a fost prezent la meciul din Liga Nord-Americană de hochei, jucat între Washington Capitals şi Anaheim Ducks. După partidă, campionul olimpic s-a îndreptat spre vestiarul echipei din Washington, unde i-a cerut un autograf căpitanului formaţiei, Alexandr Ovecikin. Fostului înotător american i-a fost greu să obţină semnătura hocheistului, deoarece Ovecikin era de părerea că cel mai bun înotător din toate timpurile nu are nevoie de autograful lui. Până la urmă, Phelps a reuşit să-l convingă pe sportivul rus, care i-a lăsat autograful pe tricoul personalizat.
Phelps a fost pentru a treia oară la un meci de hochei, însă prima dată a reuşit să plece acasă cu un autograf al unui jucător.
Pe cei prezenţi în vestiar i-a uimit faptul că Phelps a cerut un autograf de la Ovecikin. Înotătorul din SUA este sportivul cu cele mai multe medalii câştigate din istoria Jocurilor Olimpice, în timp ce Ovecikin nu s-a bucurat nici de o medalie la Olimpiadă. Însă, hocheistul este dublu campion mondial cu naţionala Rusiei.
Phelps s-a retras din activitate după Jocurile Olimpice de la Londra, când avea 27 de ani, în timp ce Ovecikin joacă la Washington Capitals şi este golgheter în Liga Nord-Americană de hochei. Acesta a marcat deja în acest sezon de 30 de ori.