SPOVEDANIA ONLINE. O nouă metodă prin care Mitropolia Moldovei vrea "să pescuiască" creştini
Mitropolia Moldovei și-a propus să fie mai aproape de tineri. Preoții și călugării vor face uz de tehnologiile informaționale și vor promova valorile creștinești, inclusiv, prin intermediul rețelelor de socializare.
"Cunoaştem prea bine că tânără generaţia are tot mai mult acces la Internet. Biserica, urmând un scop de a piscui oamenii, vorba Evangheliei, şi-a propus să pescuiască aceşti oameni, la figurat bineînţeles, şi prin intermediul reţelelor de socializare", a declarat Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldovei.
Secretarul Mitropoliei a mai declarat că vor fi organizate treninguri şi seminare astfel încât comunicarea cu enoriaşii în spațiul virtual să devină mai eficientă.
Mai mulţi preoţi și-au creat deja pagini personale pe rețelele de socializare. De asemenea, pe Internet pot fi accesate site-urile unor biserici și mănăstiri, ce conțin informații despre locașurile de cult, citate din Biblie și gânduri despre credință.
Un prim pas în promovarea activității bisericilor din țară a fost făcut în luna octombrie 2015, atunci când Mitropolia Moldovei a lansat un ghid online al mănăstirilor şi schiturilor din țară.
Aşadar, portalul manastiri.md conţine învăţături duhovniceşti, informații despre personalităţile din lumea monastică şi link-uri cu trimiteri la paginile web ale unor lăcaşuri sfinte.
Mitropolia Moldovei a încheiat, în acest sens, un acord cu Agenţia Turismului. Pentru a promova imaginea bisericilor şi mănăstirilor, agenţiile de turism vor trebuie să propună clienţilor mai multe excursii spre bisericile şi mănăstirile din ţară, prin intermediul unor spoturi publicitare.
Informaţii despre activitatea lăcaşelor sfinte din ţară pot fi găsite, de asemenea, pe site-ul mitropolia.md.