Spulberat pe şosea: Un bărbat a fost lovit mortal, în timp ce traversa NEREGULAMENTAR strada
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost lovit mortal de o maşină, noaptea trecută. Accidentul s-a produs pe drumul naţional Chişinău-Hânceşti.
Potrivit oamenilor legii, victima a fost lovită în timp ce încerca să traverseze neregulamentar drumul, în preajma taberei de odihnă "Alunelul", din satul Bardar, raionul Ialoveni.
Medicii, sosiţi în scurt timp la faţa locului, au constatat decesul bărbatului.
"Pe data de 15 mai, aproximativ la ora 23.00, automobilul Volvo, deplasându-se pe traseul Chişinău-Hânceşti, a lovit frontal un bărbat. În urma impactului, victima a decedat pe loc. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, prevăzută de articolul 264, alineatul 3. Persoana în cauză riscă privaţiune de libertate de la trei la şapte ani", a declarat ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Ialoveni, Mariana Rachiu.
Poliţia din raionul Ialoveni investighează cazul, pentru a stabili circumstanţele exacte ale producerii accidentului. Potrivit datelor preliminare, în automobil nu erau pasageri.