Sri Lanka va interzice burqa şi va închide peste o mie de şcoli islamice
Sri Lanka va interzice purtarea vălului integral (burqa) şi va închide peste o mie de şcoli islamice, a anunţat, sâmbătă, un ministru. Măsurile vor afecta astfel populaţia musulmană minoritară în Sri Lanka, potrivit Reuters.
Ministru pentru siguranţă publică, Sarath Weerasekera, a declarat într-o conferinţă de presă că a semnat vineri un document supus aprobării guvernului, în care este vizată interzicerea burqa. Motivele invocate au legătură cu siguranţa naţională.
“În trecut femeile şi fetele musulmane nu purtau burqa. Este un semn de extremism religios apărut recent. Categoric vom interzice vălul integral”, a spus Weerasekera.
Purtarea vălului integral în Sri Lanka a fost interzisă temporar în 2019, după atacurile comise de militanţi islamişti la biserici şi hoteluri, soldate cu cel puţin 250 de decese. Ulterior în acelaşi an, Gotabaya Rajapaksa, cunoscut mai ales pentru că a zdrobit mişcarea insurgenţilor din nordul ţării când era ministru al Apărării, a fost ales preşedinte, după ce a promis că va acţiona dur împotriva extremismului. El este acuzat în prezent de abuzuri în timpul războiului, dar neagă orice legătură, potrivit news.ro
Ministrul a mai precizat că guvernul intenţionează să interzică şi peste o mie de şcoli islamice, pentru că în opinia sa nu respectă principiile generale naţionale cu privire la educaţie.
“Nimeni nu poate să deschidă o şcoală şi să îi înveţe ce doreşte pe copii”, a adăugat ministrul.
Măsurile de interzicere a purtării vălului integral şi de închidere a şcolilor islamice vin după ce anul trecut guvernul a decis incinerarea persoanelor care mor din cauza Covid-19, contrar dorinţei populaţiei musulmane, care îşi îngroapă morţii. Măsura a fost ridicată în acest an.