Staale Sandbech a câştigat ultima etapă a Cupei Mondiale de snowboard slopestyle
Embed:
Norvegianul Staale Sandbech a făcut spectacol la ultima etapă a Cupei Mondiale de snowboard slopestyle, desfăşurată în Statele Unite, şi a câştigat competiţia masculină.
Sandbech a fost urmat pe podium de compatriotul său, Torstein Horgmo, şi de americanul Shaun White.
La proba feminină de slopestyle, disputată în Colorado, s-a impus Sarka Pancochova. Acesta este al doilea trofeu din carieră câştigat de sportiva din Cehia la o etapă de Cupă Mondială. Podiumul a fost completat de elveţiencele Isabel Derungs şi Elena Koenz.
Următoarea etapă a Cupei Mondiale de snowboard se va desfăşura în Canada. În perioada 16-19 ianuarie, în oraşul Stoneham, sunt programate concursurile probelor de halfpipe, slopestyle şi big air.