Stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Republica Benin
La data de 24 ianuarie 2018, la sediul Reprezentanței Republicii Moldova pe lângă ONU din New York, a avut loc ceremonia stabilirii relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Benin.
Protocolul cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice a fost semnat de către reprezentanţii permanenţi ai celor două ţări pe lângă Organizația Națiunilor Unite - ambasadorii Victor Moraru și Jean-Claude de Rego.
Cu acest prilej, reprezentanţii celor două state au efectuat un schimb de opinii asupra modalităților de impulsionare a relațiilor bilaterale, potențialului existent de cooperare în domeniile economic și social, precum și cu referire la interacțiunea specifică moldo-benineză în cadrul ONU.
În același context a fost evidențiat imperativul conjugării eforturilor în vederea asigurării respectului deplin pentru Carta ONU și pentru principiile fundamentale ale dreptului internațional, în particular a suveranității, integrității teritoriale, independenței și ne-ingerinței în afacerile interne.
Urmare ceremoniei, reprezentanţii permanenţi ai celor două țări au adresat o scrisoare comună Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite în vederea informării statelor membre ale ONU asupra stabilirii relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Benin.