Stadion republican făcut din...VORBE
De patru ani Moldova nu are un stadion republican. Acesta a fost demolat cu mare fast de către autorităţi şi în locul lui ni s-a promis altul modern, care să corespundă standardelor europene. Guverne vin şi pleacă, iar proiectul stadionului republican rămâne la stadiul de vorbe. Aşa că, la aniversarea a 20 de ani de independenţă, echipele de fotbal sunt nevoite să scoată bani grei din buzunar, pentru a închiria un teren la cluburile private.
Oare când ne vom putea mândri şi noi cu un stadion republican? Oare când oficialii vor trece şi sportul pe lista priorităţilor naţionale. Până când vom afla răspunsurile, un lucru este sigur. Fotbaliştii noştri pot spune, totuşi, "Eu sunt Moldova".
Un teren în paragină. Aşa arată acum stadionul republican. Cu zeci de ani în urmă, situaţia era alta. Microbiştii se înghesuiau la porţi ca să prindă un bilet pentru meciul de fotbal preferat. Şi au fost destule. Pe acest stadion s-au jucat, printre altele, 17 finale ale Cupei Moldovei.
"Acum e greu să-ţi imaginezi că aici că cu 10 -20 de ani în urmă, din ceea ce ţin eu minte, se juca fotbal şi se practicau mai multe sporturi", povesteşte Radu Rebeja, vicepreşedinte Federaţia Moldovenească de Fotbal, fost fotbalist.
Radu Rebeja şi-a început cariera de fotbalist pe acest teren. Aici a devenit campion al Moldovei, aici a marcat primul gol în Cupele Europene în 1993. De fapt, generaţii întregi de fotbalişti au aceleaşi amintiri.
"Îmi sângerează inima. Uite, acuma am venit şi mă uit la locul unde mi-am petrecut mai mult de jumătate din viaţă. Pe acest teren au jucat echipe din multe ţări. La noi veneau toate ţările din Europa, japonezii, chinezii, coreenii, veneau multe echipe din ţările africane", relatează Vladimir Ţincler, fost fotbalist.
Acum însă nu mai vin decât praful şi amintirile.
"Sunt standarde pentru un anumit stadion şi aici ar fi destul de complicat de construit un stadion mare de vreo 20 - 30 de mii, normal, cu spaţii, cu încăperi, cu loc de parcare. Normal ar fi în alt loc, într-un spaţiu mai mare", explică Radu Rebeja.
Au trecut ani de promisiuni din partea autorităţilor care au tot vorbit despre un nou stadion republican, aici sau în altă parte. Ba îl reconstruiesc cu bani de la investitori autohtoni, ba din cei ai străinilor. La un moment dat s-a vorbit despre americani şi austrieci. Mai nou, se aude că ar veni turcii sau cehii cu bani. Ce-i drept, încă nu există un contract. Iar suma necesară este de cel puţin 35 de milioane de euro.
Am încercat de mai multe ori să obţinem un punct de vedere oficial de la conducerea Ministerului Construcţiilor. Ministrul este în concediu. Dar viceministrul Anatolie Zolotcov a evitat să ne răspundă la singura întrebare pe care i-am pus-o. Am întrebat doar când va fi reconstruit stadionul republican.
Însă, cu un an în urmă se părea că era foarte bine informat. "Sperăm că în luna august va fi prima piatră în fundaţia acestui stadion", declara atunci Zolotcov.
Adevărul este că nu a fost singurul care a construit din vorbe. Promisiuni au mai făcut şi alţii.
Nu se ştie când va prinde viaţă proiectul. Ştim doar că acum, echipele de fotbal sunt la mâna cluburilor care au terenuri şi le închiriază. Iar pentru asta plătesc zeci de mii de euro. Existenţa unui stadion republican ar reduce mult aceste cheltuieli şi ar atrage mai mulţi microbişti în tribune. Poate că ar aduce şi mai mulţi copii la cluburile sportive.
CAMPANII
- Guvernul caută teren pentru construcţia unui nou stadion naţional
- Fostul mare talent al fotbalului moldovenesc Vladimir Ţincler împlineşte astăzi 73 de ani
- Construcţia noului Stadion Republican a fost amânată din cauza inundaţiilor
- Viceministrul Construcţiilor, Anatolie Zolotcov era cât pe ce să fie călcat de un camion