URSS a avut pierderi teribile în al Doilea Război Mondial: peste 20 de milioane de morţi, dintre care jumătate civili. Cauzele au fost atât cruzimea naziştilor, cât şi politicile statului sovietic.

Soldaţii sovietici căzuţi prizonieri şi recuperaţi erau trataţi de Armata Roşie ca dezertori, iar dezertorii erau împuşcaţi.

În aşteptarea unui atac, populaţii întregi din regiunile de graniţă au fost deportate în interiorul teritoriului. Mulţi mureau pe drum, alţii la destinaţie. În plus, în iunie 1941, când Hitler a atacat URSS, sovieticii au fost, inexplicabil, luaţi prin surprindere. Armamentul şi instrucţia erau insuficiente, scrie digi24.ro.

Politic însă, Marele Război pentru Apărarea Patriei a însemnat un moment de respiro. Violenţa ideologică contra „duşmanilor de clasă” a fost înlocuită o vreme de lupta clasică dintre apărători şi invadatori.

În duminica de 24 iunie 1945 a avut loc la Moscova prima sărbătoare a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. În săptămâna respectivă, se împliniseră cinci ani de la izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Pe 22 iunie 1941, armatele germane, aliate cu cele italiene, române şi maghiare, începuseră aşa-numita operaţiune Barbarosa, prin care Hitler a atacat Uniunea Sovietică.

În anii de război, controlul ideologic comunist slăbise. Confruntată cu ferocitatea rasistă a lui Hitler, Sfânta Rusie şi-a regăsit suflul patriotic din vremea ţarilor. Multe biserici s-au redeschis, soldaţii aveau asupra lor cruciuliţe sau mici icoane. La marea paradă din 1945, soldaţii Armatei Roşii au aruncat în faţa tribunei lui Stalin şi a mauzoleului lui Lenin steagurile armatelor lui Hitler aşa cum odinioară steagurile armatei lui Napoleon au fost aruncate la picioarele ţarului Alexandru I.

Mai mult, la defilarea din iunie 1945, generalul Gheorghi Jukov, cel mai important strateg militar al URSS, a apărut pe cal alb, exact ca Sfântul Gheorghe care omoară balaurul în iconografia ortodoxă. Pentru Stalin, absolvent de seminar teologic, ideea era foarte clară şi profund dezagreabilă.

Popularitatea generalilor învingători, în frunte cu Jukov, însemna din perspectiva lui Stalin concurenţă în lupta pentru putere.

Războiul NKVD împotriva generalilor

În timpul războiului, de teamă că situaţia ar putea evolua imprevizibil, Iosif Visarionovici i-a eliminat şi pe ultimii posibili competitori la şefia URSS. La 21 august 1940, Leon Troţki, adjunctul lui Lenin, expluzat din URSS în ianuarie 1929, a fost ucis în Mexic, unde locuia, de un agent sovietic.

Cristian Racovski, vechi lider politic şi militar bolşevic, veteran al Războiului Civil, care se afla în închisoare din perioada Marilor Epurări, a fost executat în septembrie 1941, la nici trei luni de la invazia lui Hitler în URSS.

După război, obsedat să nu fie înlăturat de la putere, Stalin porneşte o adevărată prigoană împotriva militarilor învingători. În primul rând, aceştia sunt atent supravegheaţi. Convorbirile telefonice le sunt înregistrate. Dosarele lor, întocmite de NKVD, cuprind pe sute de file informaţii despre comportamentul pe front şi în viaţa privată. Furturile din oraşele europene ocupate, petrecerile şi consumul excesiv de alcool deveneau elemente utile de control şi şantaj.

Generalul Jukov - cel care a comandat asaltul final asupra Berlinului şi care nu se ferea să critice aprovizionarea armatei sau directivele lui Stalin în materie de operaţiuni militare - a fost primul pe lista celor înlăturaţi de la conducerea Armatei Roşii. I s-au dat câteva însărcinări minore în apropierea Moscovei. După moartea lui Stalin, el va juca însă un rol influent în desenarea noii hărţi a puterii în URSS. El este cel care îl va aresta pe Lavrenti Beria, fostul şef al NKVD şi potenţialul succesor sângeros al lui Iosif Visarionovici Stalin. Devenit ministru al apărării sub Nikita Hruşciov, Gheorghi Jukov îi va securiza acestuia puterea încă o dată, în 1957, într-o dispută cu ceilalţi lideri comunişti. Dar insistenţa lui Jukov ca armata să capete o mai mare autonomie faţă de partid a dus la înlăturarea lui din funcţie.

Ultimii ani ai lui Stalin - suspiciune și frică. „Conspirația” medicilor

Asaltul lui Stalin contra generalilor nu a fost singura acţiune agresivă în interiorul conducerii URSS după cel de-al Doilea Război Mondial. Temerile că va fi înlăturat şi ucis de adversari îi otrăveau viaţa şi îi puneau în pericol pe cei din jurul său.

Potrivit raportului Hruşciov, în ultimii ani, Stalin era atât de ros de suspiciune şi frică, încât şi o privire putea fi interpretată ca trădare. În plus, mai vechile sale pusee antisemite au ieşit din nou la iveală. Intelectualii evrei erau înlăturaţi din slujbe cel mai des sub acuzaţia că sunt „cosmopoliţi”. Este perioada în care la Bucureşti dictatorul român îi înlătură de la vârful partidului pe Ana Pauker şi Vasile Luca, ambii evrei.

În ianuarie 1953, la Moscova apar primele elemente ale unei aşa-numite conspiraţii a medicilor. Ulterior, membri ai înaltei nomenclaturi comuniste au afirmat că, acuzând un grup de medici că ar fi complotat pentru uciderea unor înalţi oficiali comunişti, Stalin intenţiona să declanşeze o nouă epurare masivă a cadrelor partidului.

În timpul epurărilor din 1936-1938, muriseră sub acuzaţiile inventate de complot, sabotaj sau spionaj mai mult de două milioane de persoane.

Startul a fost similar. Pe 13 ianuarie 1953, Izvestia şi Pravda anunţă că nouă medici, dintre care șase erau evrei, au fost arestaţi sub învinuirea că ar fi otrăvit doi înalţi oficiali sovietici şi că mai mulţi ofiţeri superiori ai Armatei Roşii ar fi urmat să aibă aceeaşi soartă. Acuzaţii erau numiţi „medici terorişti” şi „călăi ai speciei umane”.

Scriitorul Aleksander Soljenițîn povesteşte că la Moscova circulau zvonuri că Stalin ar fi vrut ca la sfârşitul lui martie, medicii vinovaţi să fie executaţi în public, iar spectatorii să fie incitaţi să înceapă un pogrom împotriva evreilor din oraş; folosind apoi ca pretext aceste acte de violenţă, autorităţile „generoase” i-ar fi scos pe evrei într-o singură noapte din Moscova cu destinaţia Siberia şi Extremul Orient.

Din fericire, procesul aşa-zişilor „asasini în halate albe” nu au mai avut loc. Stalin a murit la 4 martie 1953. Acuzaţiile contra medicilor au fost retrase, iar mărturiile aşa-zişilor vinovaţi au fost anulate, fiind obţinute sub tortură.

La citirea raportului din februarie 1956 despre crimele lui Stalin, Nikita Hruşciov a salutat reabilitarea medicilor respectivi. Doi dintre ei muriseră însă în timpul interogatoriilor.

În septembrie 1959, a avut loc prima vizită a unui lider sovietic în Statele Unite. Nikita Hruşciov, urmaşul lui Stalin la conducerea URSS, s-a întâlnit cu preşedintele american Dwight Eisenhower. Noul lider sovietic părea hotărât să surprindă întreaga planetă. În februarie 1956, Nikita Hruşciov citise la al 20-lea Congres al Partidului Comunist Sovietic un raport prin care condamna crimele lui Stalin. Deşi URSS nu a renunţat la dictatură, milioane de deţinuţi politic au fost eliberaţi, iar nomenclatura nu a mai fost zguduită de execuţii sumare.