Natura s-a dezlănţuit în capitala Emiratelor Arabe Unite. Oraşul Abu Dhabi a fost cuprins de o furtună care a provocat mai multe accidente rutiere şi a perturbat traficul aerian.
Mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite au rămas fără curent, deoarece vântul puternic a rupt liniile de energie electrică.
Potrivit Centrului Național de Meteorologie, furtuna ar putea să ia amploare.
Autoritățile au avertizat oamenii să nu-şi părăsească locuințele.