Stare de alertă la Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a MAI, după ce în această după-amiază s-a stabilit că ar fi dispărut mii de cartușe. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, dar și grupul operativ de la IP Buiucani, s-ar fi deplasat la fața locului, transmite PulsMedia.MD.
Potrivit sursei citate, în această după-amiază, în jurul 14:00, în timpul unor verificări de rutină în camera de păstrare a armamentului BPDS „Fulger”, dintr-o ladă ar fi dispărut aproximativ 3200 de cartușe.
În locul cartușelor care urmau să se afle în lada cu pricina, cei care efectuau controlul au dat doar peste nisip și pietre.
La fața locului de urgență a intervenit șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, dar și grupul operativ din cadrul IP Buiucani a Direcției de Poliției a municipiului Chișinău.
A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care au dispărut cele 3 200 de cartușe, dar și pentru a indentifica vinovatul. Totodată, conform sursei citate la BPDS „Fulger” a venit și Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne.
Am solicitat informaţii de la Diana Fetco, însă deocamdată nu am primit niciun răspuns.