Stare de urgență în Australia. Peste 300 de clădiri au fost mistuite de flăcări
Stare de urgență în mai multe regiuni din estul Australiei din cauza incendiilor devastatoare de vegetație. 50 de clădiri au fost mistuite de flăcări în ultimele două zile, ceea ce a ridicat bilanţul total la 300 de imobile distruse.
Din fericire, nu s-au înregistrat decese, însă 13 pompieri au suferit arsuri. Ei sunt ajutaţi de mulți voluntari și de pompieri veniţi din Noua Zeelandă.
”Este un lucru bun să ne ajutăm unii pe alții. Pompierii din zonele rurale obișnuiesc să sară în ajutor în toată lumea, pentru că nu avem resursele necesare pentru a lupta cu situațiile grave, așa că da, călătorim destul de mult, ajutându-ne unii pe alţii. Este un sentiment foarte frumos”, a declarat Lance Dixon, pompier din Noua Zeelandă.
Sute de oameni au fost evacuați până acum. Peste 30 de focare sunt active în prezent în statul Queensland din estul Australiei. Multe dintre ele sunt deja izolate și se vor stinge singure.
Pompierii sperau că vor veni și ploile în ajutorul lor, însă meteorologii au prognozat vreme secetoasă în următoarea perioadă.