Stare de urgenţă într-o localitate din Canada: Un gheţar a "înghiţit" mai multe case
Stare de urgenţă într-o localitate din vestul Canadei, după ce un zid masiv de gheaţă a "înghiţit" mai multe case şi a pus pe fugă zeci de oamenii. Grămezile de gheaţă, pe alocuri cu o înălţime de aproape nouă metri, s-au desprins de pe lacul din apropierea localităţii Manitoba şi au fost măturate spre ţărm de vântul puternic.
Cel puţin şase vile au fost făcute una cu pământul, în timp ce alte 14 au fost grav avariate în orăşelul canadian Manitoba. Martorii povestesc cu groază despre bucăţile de gheaţă care se deplasau rapid şi au distrus locuinţele, de parcă ar fi fost de hârtie şi nu din beton.
"Se auzea un vuiet puternic şi vedeam cum gheţarul se apropie, sperând că se va opri. Dar, acesta continua să se mişte", spune un bărbat.
Prejudiciile materiale sunt greu de suportat pentru unii dintre sinistraţi, în condiţiile în care tocmai au terminat reparaţii costisitoare, în urma inundaţiilor din 2011, atunci când lacul a ieşit din albie.
"A fost nevoie de mulţi bani şi timp pentru reparaţii în urma daunelor din 2011. Eram în punctul în care puteam să ne bucurăm din nou de acest lac. Dar în zece minute pagubele au revenit. Este devastator", spune un alt bărbat.
O bucată similară de gheaţă se îndreaptă cu repeziciune şi spre ţărmul statului american Minnesota, mai multe case fiind ameninţate.