Stare de urgenţă pe insula Zakynthos. Incendiile de proporţii continuă
Secretariatul General al Protecţiei Civile elene a declarat luni stare de urgenţă pe insula Zakynthos, din cauza valului de incendii din ultimele zile, relatează Ekhatimerini.com, citat de News.ro.
Decizia vine în urma unei solicitări transmise de primarul din Zakynthos, Pavlos Kolokotsas. Edilul a cerut ca măsura să rămână în vigoare timp de şase luni.
Kolokotsas afirmă că insula s-a confruntat cu incendii provocate intenţionat. El a notat că luni 12 focuri ardeau simultan la Zakynthos.
Pe lângă incendiile provocate, Grecia a fost și ea afectată de valul saharian de căldură denumit Lucifer, care a făcut ravagii în sudul Europei, dar a ajuns și în Serbia, Croația, Ungaria sau România. păduri. În Grecia, valul de căldură a dus la închiderea mai multor situri arheologice din țară, printre care și Acropole, din Atena.
De asemenea, se raportase deja pericolul producerii unor incendii de vegetaţie uscată şi de păduri în zone precum sudul şi estul Portugaliei, sudul şi centrul Spaniei şi zona Mallorca, sudul insulei Corsica şi zona mediteraneană a Franţei, insulele Sicilia, Sardinia, sudul şi centrul Italiei, zona de coastă a Croaţiei, centrul Albaniei, zona estică a Ungariei, nordul şi estul Serbiei, Macedonia, sud-estul şi nord-vestul Bulgariei, partea de sud a ţărmului Greciei şi insulele Ciclade, părţi din zona centrala a Ciprului şi centrul şi sud-vestul Turciei.