Starea de urgenţă în Moldova, prelungită cu încă 60 de zile
Deputații au aprobat proiectul privind prelungirea stării de urgenţă în Republica Moldova cu încă 60 de zile, începând cu 8 august, în contextul războiului din Ucraina. Parlamentul a aprobat cererea Guvernului cu 52 de voturi.
"Într-adevăr persistă riscurile. Am văzut și atacurile cu rachetă din regiunea Odesa. Riscurile continuă să fie mari și din perspectiva fluxului de refugiați, din perspectiva fluxului de mărfuri, din perspectiva securității energetice", a menționat premierul Natalia Gavrilița.
În perioada stării de urgenţă Comisia Situaţii Excepţionale poate emite, în caz de necesitate, mai multe dispoziţii printre care: instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară, un regim special de utilizare a spaţiului aerian, un regim special de lucru pentru agenţii economici şi instituţiile publice, interzicerea acţiunilor în masă, raţionalizarea, la necesitate, a consumului de alimente sau sistarea, la necesitate, a livrării apei potabile, energiei electrice şi gaze naturale sau combaterea dezinformării.
La ședința de miercuri a Guvernului, ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a spus că prelungirea măsurii ar permite Comisiei pentru Situații Excepționale să intervină promt pentru a reduce riscurile energetice și de alimentare, și să gestioneze criza refugiaților, în condițiile în care războiul din Ucraina a provocat un șir de consecințe în țara noastră.
Amintim că starea de urgenţă a fost instituită în Republica Moldova în data de 24 februarie, când a început războiul din Ucraina.