Start negocierilor în formatul “5+2” la Lvov. Ce va discuta Carpov cu Ştanski
O nouă rundă de negocieri în formatul “5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean începe, astăzi, în oraşul ucrainean Lvov. La prima rundă din acest an, Chişinăul este reprezentat de vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, iar Tiraspolul - de pretinsul şef al departamentului de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanski. Iniţial, s-a anunţat că la Lvov va avea loc o întrevedere între premierul Vlad Filat şi liderul de la Tiraspol, Eugen Şevciuk. Ultimul, însă, a refuzat invitaţia.
Aceasta este prima rundă de negocieri în formatul “5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean, de când Ucraina a preluat preşedinţia OSCE. Eugen Carpov a declarat că va aborda la Lvov problema plăcuţelor cu numere de înmatriculare auto, eliberate în dreapta Nistrului, care sunt confiscate de agenţii de circulaţie din Transnistria. Reprezentanţii Inspectoratului Auto din regiune susţin că persoanele fizice trebuie să înregistreze unităţile de transport la locul permanent de trai sau de domiciliere temporară. Totodată, deputaţii Sovietului Suprem de la Tiraspol au luat decizia ca poliţiştii moldoveni, care locuiesc în regiunea transnistreană, să plătească pentru serviciile comunale conform tarifelor stabilite la Chişinău. Dispoziţia va intra în vigoare pe 1 aprilie. Este vorba despre facturile pentru gaz, apă, lumină şi căldură.
Ultima rundă de negocieri a avut loc în luna noiembrie 2012, la Dublin, Irlanda. Participanţii au discutat perspectivele colaborării în sectorul bancar, în domeniul telecomunicaţiilor, dar şi condiţiile de export pentru întreprinderile transnistrene. Tot atunci, părţile implicate în soluţionarea diferendului transnistrean s-au înţeles să revină, în 2013, la subiectele privind deschiderea circulaţiei pe podul Gura-Bâcului şi la problema şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului.