START OLIMPIADEI DE IARNĂ 2018. Coreea de Nord și Coreea de Sud vor sta sub același drapel
Lumea întreagă stă cu ochii pe orașul Pyeongchang, unde Coreea de Nord și cea de Sud vor forma o delegație comună sub același drapel la Jocurile Olimpice de Iarnă.
Acestea îşi dau astăzi startul. Relațiile dintre cele două țări s-au încălzit în ultima perioadă când și-au făcut concesii reciproce, iar Seulul a acceptat ca nord-coreenii să trimită o echipă de susținători de 230 de persoane.
Din delegație face parte chiar şi sora liderului de la Phenian, care este membră a Biroului Politic nord-coreean. Ea a ajuns deja la Pyeongchang
împreună cu 140 de interpreți și dansatori. Totuși, în ciuda intențiilor pacifiste cel puțin la nivel declarativ ale Phenianului, ieri, regimul nord-coreean a organizat o paradă militară.
Peste 13 mii de soldați și 200 de blindate au participat la manifestare. Această paradă este organizată în fiecare an în luna aprilie. În acest an, însă, regimul de la Phenian a decis să o desfăşoare mai devreme drept omagiu adus Jocurilor Olimpice din Coreea de Sud. Autoritățile nord-coreene susţin că evenimentul ar veni să consemneze încălzirea relațiilor din ultima vreme dintre Nord și Sud. Totuși, opinia internațională vede parada drept o nouă tentativă de intimidare a Phenianului.
- Interdicție pentru 36.000 de persoane la Jocurile Olimpice de la PyeongChang
- Sora liderului nord-coreean Kim Jong-un va participa la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang din Coreea de Sud
- Jocurile olimpice de iarnă 2018 încep astăzi la Pyeongchang. Doi moldoveni participanţi
- Jocurile Olimpice de iarnă 2018. Motivul pentru care atleţii din Coreea de Nord nu vor primi telefoanele Galaxy Note8