Startup-urile vor fi scutite de controale și taxe și vor plăti la jumătate impozitul pe venit
Viceprim-ministrul, ministru al Economiei, Octavian Calmâc, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
Principalele subiecte de discuție au vizat crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru atragerea investiţiilor străine și crearea noilor locuri de muncă, promovarea dialogului social în diferite ramuri şi domenii de activitate, precum și întreprinderea unor măsuri drastice pentru diminuarea economiei informale.
În context, ministrul Economiei, a menționat că la moment sunt întreprinse un șir de acțiuni pentru atragerea investițiilor și crearea unui mediu de afaceri favorabil, atât pentru investitorii ștrăini, cât și pentru cei locali.
"Suntem axați pe restabilirea încrederii mediului de afaceri și pe atragerea noilor investiții prin diferite programe și facilități. Spre exemplu, reducerea impozitului pe venit pentru primii trei ani cu 50%, sau scutirea de controale și impozite pentru startup-uri", a remarcat Octavian Calmâc.
Ministrul Economiei a făcut referire la acțiunile întreprinse pentru reducerea tarifelor la utilitățile publice, gazele naturale și energia electrică. Totodată, oficialul a accentuat disponibilitatea Ministerului Economiei de a participa activ în cadrul Comisiei tripartite Guvern-Sindicate- Patronate pentru abordarea diferitor inițiative pe platforma de negocieri cu partenerii sociali.
Referitor la economia informală, Octavian Calmâc a menționat că vor fi făcute unele schimbări în administrația vamală și fiscală, care se vor axa în special pe acest aspect.
De cealaltă parte, vicepreşedinte al CNSM, Mihai Hâncu, a mulțumit Ministerului Economiei pentru deschidere, solicitând o nouă întâlnire, după ce va expira perioada de 100 de zile, timp în care Ministerul Economiei își va implementa agenda.
La fel, reprezentanții sindicatelor s-au arătat interesați de inițierea unei comisii comune, prezidată de premier, sau vicepremierul pentru subiecte economice, în cadrul căreia vor identifica o platformă comună de colaborare.