Starul Barcelonei, Lionel Messi, renunţă la naţionala Argentinei pentru un an
Mondialul dezastruos din Rusia nu rămâne fără urmări. După ce selecţionerul Jorge Sampaoli a fost demis şi înlocuit cu Lionel Scaloni şi Pablo Aimar, a venit rândul lui Leo Messi (31 de ani) să ia o decizie importantă, scrie Mediafax.ro.
Starul Barcelonei i-a anunţat pe şefii Federaţiei de Fotbal din Argentina că nu va mai juca pentru "pume" timp de un an.
Potrivit presei din Argentina, Messi nu se gândeşte să renunţe definitiv la echipa naţională, dar vrea să ia o pauză de un an pentru a le da şansa altor fotbalişti argentinieni să-l impresioneze pe interimarul Scaloni, dar şi să observe cum decurge reconstrucţia echipei naţionale care a dezamăgit în Rusia.
În plus, după ani şi ani în care a jucat la cel mai înalt nivel al fotbalului european, Messi simte că are nevoie de un sezon în care să se concentreze pe ce are de făcut la echipa de club şi să nu-şi încarce programul cu partidele echipei naţionale.
65 de goluri în 128 de meciuri a strâns Messi pentru Argentina, conducând topul celor mai buni marcatori, în care e urmat de Gabriel Batistuta (56 de goluri în 78 de meciuri), Sergio Aguero (39 de goluri în 64 de meciuri) şi marele Diego Maradona (34 de goluri în 91 de meciuri).
Iar ecoul deciziei lui Messi s-a propagat rapid în lumea fotbalului mondial. Poate cea mai interesantă părere vine de la Hristo Stoichkov (52 de ani), cel care consideră că retragerea lui Leo e un adevărat dezastru pentru Argentina.
"Dacă îl scoatem mâine din acea echipă pe Lionel Messi, Argentina nu va mai câştiga un meci în următorii trei ani. În primul rând, trebuie să ştii ce fel de fotbal vrei, dacă vrei să depinzi de Messi sau de cei 22 de jucători. Fotbalul Argentinei trebuie să aibă o structură, iar eu nu am o idee clară despre ce vrea noul preşedinte al Federaţiei. Ce vrea să joace Argentina? Asta e marea întrebare", a declarat Balonul de Aur din 1994, când a fost întrebat despre viitorul "pumelor".