Statele G7 au convenit să reducă consumul de gaze şi să accelereze utilizarea energiei regenerabile
G7, grupul statelor puternic industrializate, a fost de acord să solicite reducerea consumului de gaze şi sporirea producţiei de electricitate din surse regenerabile, în timp ce va fi redus mai rapid consumul de combustibili fosili şi nu vor fi construite noi centrale pe bază de cărbune. Anunţul a fost făcut sâmbătă de ministrul pentru Tranziţia Energetică din Franţa, Agnes Pannier-Runacher.
Miniştrii Mediului şi ai Energiei din G7 nu s-au putut pune însă de acord asupra unei date exacte pentru renunţarea la producţia de electricitate pe bază de cărbune, le-a spus jurnaliştilor oficialul francez, în prima din cele două zile ale discuţiilor dedicate climei şi energiei la Sapporo, în nordul Japoniei.
„Statele membre G7 au convenit că primul răspuns la criza energiei trebuie să fie reducerea consumului de energie şi de gaze. Pentru prima dată, G7 a anunţat că trebuie accelerată renunţarea la combustibilii fosili şi a transmis un mesaj privind accelerarea utilizării energiei regenerabile”, a declarat Pannier-Runacher, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Separat, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că G7 a decis să sprijine obiectivul „de a spori semnificativ producţia de electricitate din surse regenerabile”, iar oficialii prezenţi la Sapporo iau în considerare stabilirea unor obiective numerice pentru sporirea capacităţilor de energie solară la cel puţin un terawatt (TW) şi a capacităţilor de energie eoliană la 150 gigawaţi (GW) până în 2030.
„Problemele imperative sunt legate de aprovizionarea cu gaze doar pe termen scurt, ceea ce înseamnă în mod implicit că nu putem investi în explorarea de noi zăcăminte de gaze. Energia nucleară este sprijinită de G7 ca o soluţie pentru tranziţia energetică, pentru garantarea siguranţei aprovizionării”, a mai afirmat Pannier-Runacher.
La reuniunea G7 s-a discutat şi despre necesitatea de a ajuta ţările emergente să-şi reducă emisiile, inclusiv prin finanţare. „G7 trebuie să-şi reducă propriile emisii dar şi să adopte măsuri concrete pentru reducerea emisiilor pe plan global”, a declarat ministrul nipon al Economiei şi Comerţului, Yasutoshi Nishimura.