Statele-membre GUAM vor realiza schimburi de informații privind mărfurile transportate pe cale aeriană
Statele-membre GUAM își intensifică cooperarea în domeniul combaterii fraudelor vamale asociate tranzacțiilor cu mărfuri transportate pe cale aeriană. Această interacțiune va fi realizată prin intermediul schimburilor de informații, care vor fi efectuate în baza unui Protocol interdepartamental. Documentul a fost semnat astăzi, 05 octombrie, de către conducătorii autorităților vamale din cele patru state-membre. Semnarea a avut loc în cadrul întrevederii prim-miniștrilor statelor-membre GUAM.
Prin încheierea acestui document, părțile intenționează să asigure o mai bună securizare a operațiunilor comerciale desfășurate, astfel încât să fie prevenite eventuale prejudicieri ale intereselor economice ale statelor reprezentate.
Necesitatea sporirii nivelului de interacțiune antifraudă este determinată preponderent de creșterea continuă a schimburilor comerciale dintre aceste țări.
Datele statistice pentru primele 8 luni ale anului curent arată o dinamizare a relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și statele partenere din cadrul GUAM. Doar în Ucraina, țara noastră a exportat mărfuri în valoare de 124,9 de milioane de dolari, cu 46% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Importurile din această țară au crescut cu 34%.
O majorare mai semnificativă a importurilor este consemnată în cazul Azerbaidjanului. Valoarea mărfurilor importate din această țară a crescut de 4 ori.
Cifrele sunt în creștere și în relația comercială cu Georgia. În perioada de referință, importurile din această țară au crescut cu 50%, iar exporturile destinate piețelor georgiene s-au majorat cu 22%.
Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM este o structură de cooperare regională din care fac parte Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova.