Statele UE au ajuns la un acord pentru a reduce de urgență consumul de gaze naturale
Statele UE au aprobat marți planul propus de Comisia Europeană pentru reducerea consumului de gaze naturale în UE. Potrivit surselor citate de Reuters și dpa, planul cuprinde reducerea voluntară cu 15% a consumului de gaze între august și martie. Deși ținta este voluntară, Comisia ar putea să o facă obligatorie în caz de urgență în materie de aprovizionare. Țări precum Irlanda și Malta vor fi scutite, pentru că nu sunt conectate la rețelele de gaze ale altor țări din UE. De asemenea, alte țări ar urma să obțină derogări pentru industriile critice.
„Acordul politic la care a ajuns Consiliul în timp record, bazat pe propunerea Comisiei depusă săptămâna trecută, va asigura o reducere ordonată și coordonată a consumului de gaze în UE, pentru iarna viitoare. Acesta completează toate celelalte acțiuni întreprinse până în prezent în contextul REPowerEU, în special pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz, a accelera dezvoltarea surselor regenerabile și a deveni mai eficient din punct de vedere energetic. Angajamentul colectiv de reducere cu 15% este foarte semnificativ și ne va ajuta să ne umplem depozitul înainte de iarnă.În plus, posibilitatea de a declara o stare de alertă a UE care să declanșeze reduceri obligatorii a consumului de gaze în statele membre oferă un semnal puternic că UE va face tot ce este necesar pentru a-și asigura securitatea aprovizionării și pentru a-și proteja consumatorii, fie că este vorba de gospodării sau industrie. Datorită deciziei de astăzi, suntem acum pregătiți să ne abordăm securitatea energetică la scară europeană, ca Uniune”, se arată în mesajul președintei Comisiei Europene, potrivit Digi24.
Aprobarea palnului de reducere a consumului are loc cu o zi înainte de o reducere drastică a livrărilor de gaze din Federația Rusă prin gazoductul Nord Stream 1. Gazprom a anunţat luni că îşi va reduce drastic, de miercuri, la 33 milioane de metri cubi zilnic, livrările de gaze ruseşti către Europa prin gazoductul Nord Stream, argumentând aceasta prin necesitatea unor lucrări de mentenanţă la o turbină, ceea ce înseamnă că va livra la 20% din capacitatea gazoductului.