Statele Unite acuză Rusia de instalarea unor sisteme de rachete care prezintă riscuri pentru Europa
Rusia a încălcat Tratatul Forţelor Nuclear Intermediare (INF) prin instalarea unor sisteme de rachetă care prezintă riscuri pentru baze NATO din Europa şi pentru Statele Unite, acuză generalul Paul Selva, vicepreşedinte al Statului Major Interarme al armatei americane.
Este prima dată când armata americană acuză în mod deschis Rusia de instalarea unor sisteme de rachete de croazieră care ar încălca Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), scrie mediafax.ro.
Generalul Paul Selva a afirmat, miercuri, în cursul audierilor în Camera Reprezentanţilor, că instalarea acestor sisteme de rachete încalcă "spiritul şi obiectivele" Tratatului INF, semnat în anul 1987.
"Sistemele prezintă riscuri pentru cele mai multe dintre bazele noastre din Europa şi credem că ruşii le-au instalat deliberat pentru a constitui ameninţări la adresa Alianţei Nord-Atlantice şi a obiectivelor din sfera de responsabilitate a NATO", a spus Paul Selva, potrivit agenţiei Associated Press, în cursul audierilor în Comisia pentru Forţele Armate din Camera Reprezentanţilor.
- Moscova a testat un nou tip de rachetă, încălcând un tratat semnat cu Washingtonul
- Lansarea unei rachete care urma să ajungă pe Stația Spațială Internațională, AMÂNATĂ
- Declaraţie RĂZBOINICĂ. Rachetele Rusiei vor depăși orice sistem antirachetă american
- Turcia, la un pas să cumpere sisteme de apărare antiaeriană din Rusia
- Coreea de Nord a lansat patru rachete în Marea Japoniei
- China critică testele cu rachete efectuate de Phenian în Marea Japoniei