Statele Unite îşi închid ambasada din Republica Centrafricană
Statele Unite îşi închid ambasada din Republica Centrafricană, după ce rebelii au ameninţat că vor lua cu asalt capitala Bangui. Atât ambasadorul, cât şi angajaţii misiunii diplomatice au părăsit deja teritoriul ţării.
Departamentul american de stat a anunţat că nu rupe relaţiile diplomatice cu executivul centrafrican, dar a avertizat cetăţenii săi să evite călătoriile în această ţară.
Anterior, preşedintele Republicii Centrafricane, Francois Bozize, a solicitat ajutorul SUA şi Franţei pentru blocarea avansului rebelilor. Potrivit BBC, ei ar putea ataca Bangui în următoarele zile, după ce au capturat cele mai importante oraşe din ţară.
Aceştia vor să-l înlăture pe preşedinte de la putere, după ce guvernul nu şi-a onorat acordurile semnate între 2007 şi 2011, şi nici nu i-a susţinut financiar pe luptătorii care au renunţat la arme.