Statele Unite ne-au dăruit vehicule militare. Ambasadorul Moser: Nu este ultima donaţie de acest fel (GALERIE FOTO)
Situaţia din regiune le-a îngrijorat şi pe autorităţile ţării noastre. Totuşi, președintele țării, Nicolae Timofti, și-a exprimat speranța că astfel de evenimente nu se vor produce și în Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul ceremoniei de dotare a Armatei Naţionale cu 43 de maşini militare, oferite de Guvernul Statelor Unite ale Americii.
"Este numai o misiune de a menţine pace în regiune şi de a apăra interesele Republicii Moldova de careva posibile acţiuni de intervenţie la noi în ţara. Pericolul există, noi vedem ce se întâmplă în ţara vecină", a declarat preşedintele Nicolae Timofti, care, ulterior, a testat cât de confortabilă este maşina militară.
La rândul său, ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a menţionat că donaţia este binevenită, în condiţiile în care forţele de menţinere a păcii din Moldova dispun de tehnică învechită: "Nu se compară cu tehnică noastră sovietică pe care o avem în dotare la moment sunt maşini de transport, sunt maşini de luptă blindate şi sunt maşini pentru infanterişti. Cu atât mai muşt nu se compară în consumul de corburanţi, sunt foate economici".
Iar ambasadorul SUA în Moldova, William Moser, a menţionat că ţara sa va mai face astfel de donaţii: "Noi vrem acest lucru din două puncte de vedere: Moldova va putea participa mai efectiv în misiuni de menţinere a păcii şi
ţara voastră va putea să se apere mai bine".
Valoarea donaţiei ajunge la 700 de mii de dolari.