Statele Unite nu intenţionează să expulzeze diplomaţi ruşi după ce 11 spioni au fost arestaţi
Statele Unite nu vor să expulzeze diplomaţii ruşi după ce, duminică, au fost arestaţi 11 suspecţi de spionaj. Washingtonul a confirmat, miercuri, că doreşte să calmeze spiritele, în cazul persoanelor bănuite că adunau informaţii secrete pentru a le transmite Rusiei.
Autorităţile cipriote au anunţat că unul dintre suspecţi, arestat în Larnaca, a dispărut după ce a fost eliberat pe cauţiune. Poliţia îl caută acum pe Robert Christopher Metsos, în vârstă de 55 de ani pentru a-l extrăda în Statele Unite. Între cei 10 suspecţi arestaţi în Statele Unite se distinge Anna Chapman, supranumită "femeia fatală." Azi a apărut pe net şi un film de prezentare prin care tânăra îşi promova afacerea. Anna avea în SUA o afacere în domeniul IT, cu o valoare estimată la două milioane de dolari. Procurorii au acuzat-o pe Chapman şi pe alţi zece suspecţi că au urmat instrucţiunile serviciilor secrete ruse şi au încercat să se infiltreze în cercurile politice americane, pentru a transmite celor de la Kremlin informaţii utile.