Statele Unite şi Germania critică guvernul format de talibani în Afganistan
Statele Unite şi Germania critică guvernul format de talibani în Afganistan. Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a remarcat la o conferință de presă comună cu ministrul german de Externe Heiko Maas că executivul afgan are în componență doar talibani sau persoane asociate acestora.
O altă nemulțumire este legată de faptul că nicio femeie nu se regăsește în Guvern. Cu toate astea, Statele Unite vor păstra legătura cu talibanii și cu noul Guvern afgan, deşi deocamdată nu îl va recunoaşte.
Ministrul german de Externe are o poziție similară. Heiko Maas s-a pronunțat şi el împotriva recunoașterii guvernului de tranziție taliban, dar optează pentru un dialog cu acesta.
El și-a explicat poziția prin faptul că executivul federal vrea să continue evacuarea din Afganistan a persoanelor care au nevoie de protecție, printre care și cetățeni germani.