Statele Unite și Iran, din nou la un pas de război
Iran şi Statele Unite sunt la un pas de război. O rachetă a lovit o bază militară din Irak, acolo unde sunt staţionaţi soldaţi americani, fără a produce victime, din fericire. Anterior, comandantul militar iranian a ameninţat că Statele Unite şi Israelul vor fi atacate, la cea mai mică eroare pe care o vor comite cele două state aliate. Între timp, senatul american, majoritar republican, a decis să limiteze capacitatea preşedintelui Donald Trump de a lansa o acţiune militară împotriva Teheranului.
Militarii americani staţionaţi în Irak au fost din nou ţinta unui atac după ce în urmă cu 40 de zile, 109 soldaţi au fost răniţi după un raid iranian venit ca răspuns la asasinarea generalului Soleimani. De aceasta dată, primele informaţii arată că nimeni nu a fost rănit în atac.
La scurt timp, forţele de securitate au descoperit o platformă de lansare aflată la cinci kilometri distanţă de bază şi alte 11 proiectile. Autorii atacului au reuşit însă să fugă.
Baza a mai fost ţinta unui atac al unei grupări susţinute de Iran şi în 27 decembrie, când un contractor american a murit în urma unei salve de peste 30 de rachete.
Ultimul incident din Irak s-a produs la doar câteva ore după ce Comandantul Gardienilor Revoluţiei Iraniene a ameninţat Statele Unite şi Israelul că, la prima eroare comisă, vor fi atacate. Declaraţia de război a fost făcută după ce Ministrul Apărării din Israel a transmis că Israelul şi SUA vor suprima influenţa iraniană din Sira şi respectiv Irak.
Liderul de la Casa Albă este ameninţat inclusiv pe plan intern. Şapte republicani au votat împotriva lui Trump, iar Senatul american a reuşit să aprobe o rezoluţie menită să limiteze capacitatea preşedintelui de a lansa o acţiune militară împotriva Iranului fără aprobarea Congresului.
Cel mai probabil, Trump îşi va folosi însă dreptul de veto când documentul va ajunge pe masa sa.
Între timp, în Marea Arabiei, crucişătorul american USS Normandy a interceptat o ambarcaţiune la bordul căreia au fost găsite 150 de rachete anti-tanc, trei sistem anti-rachete şi echipamente militare de provenienţă iraniană, scrie observator.tv