Statele Unite trimit în Golful Persic portavionul George H.W.Bush
Statele Unite trimit în Golful Persic portavionul George H.W.Bush, dotat cu rachete sofisticate, ce urmează să fie folosite în cazul în care Washingtonul va decide să intervină militar în Irak. Ordinul Pentagonului vine după ce militanţi islamişti au cucerit mai multe zone şi avansează spre Bagdad. Totuşi, ofensiva jihadiştilor pare să încetinească, în urma contraatacurilor lansate de forţele guvernamentale.
Mobilizarea forţelor irakiene a oprit înaintarea militanţilor sunniţi, care se aflau la 80 de kilometri depărtare de capitala ţări. Poziţiile insurgenţilor au fost bombardate din aer. Trupele guvernamentale au reuşit să ocupe mai multe oraşe mici, pentru a deţine controlul asupra unui drum important care leagă Bagdadul de localităţile Mosul şi Tikrit, aflate sub asediu. Într-unul din oraşe, militarii au găsit trupurile incinerate ale 12 poliţişti.
"Forţele noastre de securitate au lansat, în ultimele trei zile, operaţiuni pe mai multe fronturi. Am obţinut victorii remarcabile cu ajutorul voluntarilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Armatei Irakului, Qassim Al-Moussawi.
În contextul situaţiei grave din Irak, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a dat ordin ca portavionul George H.W. Bush, care transportă zeci de avioane de luptă, să fie mutat din nordul Mării Arabe în Golful Persic. Acesta este însoţit de lansatorul de rachete Philippine Sea și distrugătorul Truxtun.
Decizia a fost luată de Pentagon pentru a oferi liderului de la Casa Albă flexibilitate suplimentară în cazul în care opțiunea militară este necesară. Totuşi, Barack Obama a declarat anterior că SUA nu vor trimite trupe pe teritoriul irakian.