Statele Unite vor interzice importurile de vodcă și caviar din Rusia
Statele Unite vor interzice importurile de alcool și fructe de mare - precum vodcă și caviar - din Rusia, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru CNN. În declarații făcute vineri la Casa Albă, președintele american Joe Biden a făcut apel și la revocarea statutului de „națiunea cea mai favorizată” pentru Rusia.
Măsura, ce a fost coordonată cu țările aliate din G7 și Uniunea Europeană, va necesită aprobarea Congresului SUA. Interdicția Statelor Unite privind exporturile de bunuri de lux către Rusia - la care Biden a făcut referire în discursul său - va include de asemenea produse precum tutun, îmbrăcăminte, bijuterii, mașini și antichități, a precizat pentru CNN un oficial din cadrul administrației americane, potrivit hotnews.
Președintele american Joe Biden a anunțat, de asemenea, că statele G7 vor face pași pentru a retrage Rusiei statutul de „națiune cea mai favorizată”, care îi permite să facă schimburi comerciale internaționale în condiții favorabile.
„Astăzi, împreună cu colegii din G7 - Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și UE - vom anunța noi pași pentru a pune presiune asupra lui Vladimir Putin. În primul rând, fiecare națiune va face pași pentru a retrage Rusiei statulul de „națiune cea mai favorizată”. Acest statut înseamnă că două țări au fost de acord să facă comerț între ele în cele mai bune condiții: tarife scăzute, puține bariere în calea comerțului și cel mai înalt nivel permis al importurilor. Dacă vom retrage acest statut, Rusiei îi va fi mai greu să facă comerț cu Statele Unite. Și dacă o vom face unitar cu alte națiuni, care reunesc jumătate din economia mondială, va fi o lovitură severă pentru economia rusă care deja suferă în urma sancțiunilor noastre”, a declarat Joe Biden, citat de CNN.