Staţia de pompieri şi salvatori din Rezina are acum un sediu modern
Embed:
Staţia de pompieri şi salvatori din Rezina are acum un sediu modern. După 31 de ani de aşteptări, clădirea a fost renovată conform standardelor europene. Aceasta a fost dotată cu birouri, bucătărie, săli de odihnă pentru angajaţi, iar în curte a fost amenajat un teren de sport şi depozite pentru tehnica de intervenţie.
Alexandru Vizitiu activează de zece ani ca pompier la Rezina. Bărbatul susţine că noile condiţii îi vor motiva pe salvatori să vină cu plăcere la serviciu şi să înregistreze rezultate bune.
"Venim la muncă mult mai entuziasmaţi, suntem mult mai dotaţi. Avem oficii, camere de odihnă, avem sala de şedinţe, oficii pentru fiecare ofiţer pentru efectivul de trupă aparte. Se încălzeşte tot, este foarte bine", a spus pompierul, Alexandru Vizitiu.
Cheltuielile se ridică la aproape 3 milioane de lei, bani oferiţi din bugetul de stat şi fondul de reintegrare. La inaugurare a participat şi vicepremierul, Cristina Lesnic.
"Sunt martorul unui bun exemplu dintre administraţia publică centrală şi cea locală care a ştiut cu vehemenţă cum să dezvolte acest proiect. Astăzi, Guvernul a contribuit şi el cu un buget din fondul de reintegrare, din programul activităţilor destinate pentru populaţiei şi în beneficiul populaţiei", a spus viceprim-ministrul, Cristina Lesnic.
La realizarea proiectului a contribuit şi consiliul raional.
"În raionul Rezina se pune accent pe acest capitol pentru securitate fiindcă mai avem încă două unităţi deschise. Consiliul raional se îngrijeşte în permanenţă atât cât putem şi noi să intervenim", a spus prezeşdintele raionului Rezina, Eleonora graur.
Conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă spune că la etajul patru al unităţii de salvare va fi amenajat un hotel, unde pompierii vor putea fi cazaţi atunci când se vor organiza instruiri. De asemea, aici ar putea apărea şi o pistă pentru elicopterele SMURD.
"Asigurarea cu condiţii normale a activităţii efectivului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă este pe primul loc în activitatea conducerii Ministerului de Interne şi renovarea staţiei de astăzi este un exemplu firesc", a spus şeful IGSU, Mihail Harabagiu
Pompierii din Rezina au fost felicitaţi de colegii lor veniţi din alte raioane. Aceştia au adus diferite autospeciale de intervenţie, care au defilat pe străzi.
"De mult timp nu a fost aşa ceva, în orice caz este frumos, îmi place, foarte bine, cineva să străduie şi pentru noi ceva să facă. "
"Este interesant, maşinile sunt frumoase, sunt noi. Este important să fie în fiecare raion cât mai multe maşini."
Salvatorii din Rezina deservesc 40 de localităţi. În prezent, nouă unităţi de pompieri din ţară se află în proces de reconstrucţie.