Statistica IGP: Numărul moldovenilor care deţin arme a crescut în 2014
Moldovenii cred în arme. Ei ţin în seifuri şi buzunare tocmai 64 de mii de puşti şi pistoale. Numărul creşte în fiecare an, iar tendinţa are şi repercursiuni urâte. În ultimul timp s-au înmulţit cazurile când deţinătorii de arme îşi scot pistoalele chiar în plină stradă pentru a pune punct disputelor. Poliţia ne asigură, însă, că situaţia e sub control, iar regulile pentru deţinătorii de arme au fost înăsprite încă anul trecut.
Potrivit datelor Poliției, pe numele a aproximativ 400 de persoane juridice sunt înregistrate peste 5.200 de arme, iar aproape 55.600 de persoane fizice dețin peste 64 de mii de arme. Dintre acestea, aproximativ 44.700 de arme sunt cu țeava lisă, iar peste 19.400 - cu țeava ghintuită.
Poliţia are explicaţii pentru numărul în creştere al deţinătorilor de arme.
"În octombrie 2013 a intrat în vigoare o nouă lege. Mulți oameni știu cerințele pentru obținerea permisiunii de a purta arme strânse. Noi credem că în următorii câțiva ani, numărul de proprietari de arme se va reduce. Cred că aceasta este doar o tendință temporară. Mulți oameni cumpara arme, pentru că este o tendință", a spus şeful Direcţiei Activităţi Licenţiate, Veaceslav Balan.
Potrivit legislației, persoana care cumpără o armă de foc trebuie să aibă cel puţin 21 de ani. Mai mult, solicitanţii permisului de port-armă trebuie să urmeze un curs de instruire de două săptămâni şi trebuie să prezinte certificatul unui test psihologic.
"Arma poate fi folosită doar în cazuri extreme, sau opentru a ne apăra. În alte cazuri ar fi bine să chemăm poliţia.
Uneori le spun elevilor mei: armă înseamnă două probleme. În primul caz ai o victimă, în al doilea - un om la puşcărie. Dacă ţinem în mâini o armă, înseamnă că ţinem şi un destin", a spus instrcutorul de tir la centrul "Dinamo, Victor Statnic.
Tendinţa îi îngrijorează însă pe mulţi oameni:
"Cei care au bani, cumpara arme. Cei care nu au nimic de a mânca, fura."
"Există oameni care nu sunt foarte sanatoși mental, și au arme. Cumva reușesc să obține permisiunea, aceste certificate. Eu cred că problemele pot fi rezolvate fără arme."
"Numărul de transportatori de arme arată nivelul de dezvoltare a societății."
3.400 de persoane fizice și juridice au fost sancţionate, anul trecut, pentru încălcarea legislației privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă. Suma totală a amenzilor s-a ridicat la aproximativ 612 mii de lei.
- Moldovenii se apără singuri: Nu au încredere în Poliţie, iar numărul cetăţenilor care îşi cumpără arme este în creştere
- Muniţii deţinute ilegal. Poliţia a găsit în casa unui tânăr 23 de cartuşe pentru armă cu ţeavă lisă
- Creşte numărul moldovenilor care deţin arme. Clasamentul raioanelor cu cei mai înarmaţi locuitori