STATISTICĂ. Pandemia de COVID-19 a pus pe brânci transportul de pasageri, în special cel aerian
Pandemia de COVID-19 a pus pe brânci transportul de pasageri, în special cel aerian. Numărul călătorilor care au ales zborul cu avionul a scăzut cu peste 76 la sută, în lunile ianuarie-noiembrie trecut, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în ianuarie-noiembrie 2020, transportul rutier de pasageri a deținut cea mai mare pondere, peste 97 la sută.
Transportul feroviar a fost ales de 1,3 la sută dintre călători, în scădere cu 40%, iar 0,7% dintre călători au zburat cu avionul. <> Datele mai arată că, în perioada raportată, cu autobuzele şi microbuzele au fost transportaţi peste 49 de milioane de pasageri, cu peste 46 la sută mai puțini, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019.
Cei mai mulți călători, 54 la sută, au fost din Chișinău, din raioanele de centru -puțin peste 20 la sută, din nord - 15% şi 8% - de la sud.
În 11 luni ale anului trecut, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat peste 15 milioane de tone de mărfuri, cu aproape 13 la sută mai puțin decât în 2019.