Statistică: Speranţa de viaţă a scăzut în Uniunea Europeană pe fondul pandemiei de COVID-19
Foto simbol
Speranţa de viaţă în Uniunea Europeană a scăzut anul trecut pe fondul pandemiei de COVID-19, întrerupând astfel tendinţa crescătoare înregistrată în ultimele decenii, potrivit unor statistici oficiale, informează DPA.
Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Spania: speranţa de viaţă la naştere a scăzut cu 1,6 ani în 2020 în raport cu anul 2019, au anunţat miercuri reprezentanţii Eurostat, departamentul Comisiei Europene responsabil cu publicarea de statistici pentru întreg spaţiul Uniunii Europene.
Spania a fost urmată în acest clasament de Bulgaria, care a înregistrat o scădere cu 1,5 ani a speranţei de viaţă, şi de Lituania, Polonia şi România, pentru care Eurostat a raportat o scădere de 1,4 ani.
Reprezentanţii Eurostat au atribuit aceste scăderi pandemiei de COVID-19, care a provocat o creştere a deceselor la nivelul întregului bloc european.
"În urma declanşării pandemiei de COVID-19 anul trecut, speranţa de viaţă la naştere a scăzut în marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene, conform datelor disponibile pentru 2020", a precizat Eurostat într-un comunicat.
O cifră medie la nivelul întregii Uniunii Europene nu este deocamdată disponibilă, întrucât Irlanda nu a comunicat până la acest moment datele sale statistice pentru anul 2020.
În 2019, speranţa medie de viaţă din Uniunea Europeană a fost de 81,3 ani.
În medie, speranţa de viaţă din UE a crescut cu peste doi ani începând din anii 1960, scrie agerpres.ro.