STATISTICI: Exportăm mai puţin în ţările Uniunii Europene
Moldovenii exportă mai puţin. Potrivit Biroului Național de Statistică, în august 2019 am vândut mărfuri peste hotare de 206,0 mil. dolari SUA sau cu 6,4% mai puțin față de iulie 2019 și cu aproape şase la sută mai puţin, comparativ cu august 2018.
Potrivit statisticilor, în nouă luni ale acestui an, exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au însumat 1174,0 mil. dolari SUA sau cu 3,3% mai puțin, față de ianuarie-august 2018, deținând o cotă de 65,7% din totalul de exporturi (69,3% - în ianuarie-august 2018).
Am vândut mai puţin şi în ţările CSI, unde valoarea exporturilor a fost de 261,6 mil. dolari SUA, cu 5,7% mai puţin, comparativ cu ianuarie-august 2018.
Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-august 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, relevă majorarea exporturilor în Turcia (de 2,3 ori), România (+4,0%), Elveția (de 1,5 ori), Germania (+9,2%), Republica Cehă (+33,3%), Polonia (+13,7%), Siria (de 3,9 ori), Indonezia (de 3,0 ori), Federația Rusă (+2,6%), Afganistan (de 58,6 ori), Israel (de 2,3 ori), Canada (de 1,9 ori), Cipru (+40,6%), Spania (+12,0%), Letonia (+29,8%), Tunisia (de 38,5 ori), Gibraltar (de 14,3 ori), Taiwan, provincie a Chinei (de 1,8 ori), Egipt (de 1,7 ori), Malaysia (+19,1%), Brazilia (de 3528,5 ori), Finlanda (de 4,5 ori), Maroc (+41,8%), Africa de Sud (de 1,7 ori), Azerbaidjan (+18,0%), Armenia (+36,9%), Vietnam (de 1,9 ori), Swaziland (de 1,8 ori), Ungaria (+8,0%), care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 10,5%.
În același timp s-au micșorat exporturile în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-38,6%), Italia (-10,1%), Franța (-37,4%), Serbia (-60,4%), Portugalia (-99,0%), Austria (-32,1%), Belarus (-13,6%), Emiratele Arabe Unite (-84,0%), Bulgaria (-21,7%), Ucraina (-11,7%), Grecia (-23,8%), Kazahstan (-50,1%), Slovacia (-36,8%), Arabia Saudita (-57,4%), Irak (-21,7%), Liban (-16,4%), Olanda (-5,0%), Myanmar (-46,5%), Lituania (-17,5%), China (-8,7%), Georgia (-6,9%), Bangladesh (-50,0%), Thailanda (-64,9%), Danemarca (-60,8%), Macedonia de Nord (-46,6%), Belgia (-3,4%), atenuând astfel creșterea pe total exporturi cu 8,4%.