Statistici ÎNGRIJORĂTOARE: Anual, mii de adolescente din ţara noastră devin mame
Eleva din clasa a opta a unei şcoli din raionul Drochia este în a patra lună de sarcină. Tatăl copilului ar fi un coleg din clasa a noua. Părinţii fetei au plecat la muncă peste hotare şi au lăsat-o în grija rudelor. Reprezentanţii Direcţiei Educaţie a raionului Drochia spun că vor face tot posibilul pentru ca minora să finalizeze studiile.
Cazul din Drochia nu este unul izolat. Mii de adolescente din ţara noastră devin mame în fiecare an. Statisticile oficiale arată că, în 2014, 10 la sută din numărul total al femeilor care au născut nu au împlinit vârsta de 19 ani.
Anual, aproximativ 70 de bebeluşi sunt aduşi pe lume de mame care au mai puţin de 15 ani. În total, 3.792 de fete cu vârsta de până la 19 ani au născut în 2014.
În acelaşi timp, anual, 14 adolescente dintr-o mie fac avort. Șase la sută din cazurile de mortalitate maternă se produc în rândul adolescentelor.
Medicii avertizează că fetele care nasc până la 17 ani sunt predispuse la anemie, hipertensiune sau deformări ale coloanei vertebrale. Sarcina precoce poate avea repercusiuni asupra copilului.
Bebeluşul poate avea greutatea mică la naștere, malformaţii congenitale, afecțiuni fizice sau mentale pe termen lung. Uneori, există şi riscul ca bebeluşul sau mama lui minoră să moară în timpul naşterii sau ulterior.