Statistici îngrijorătoare: În ultimele nouă luni au fost înregistrate 952 de accidente
Potrivit statisticilor, în nouă luni ale acestui an, în Chişinău, s-au înregistrat peste 950 de accidente rutiere, cu aproape 120 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Acestea s-au soldat cu 48 de decese, iar 1.100 de persoane s-au ales cu traumatisme. Asta, în timp ce anul trecut, timp de nouă luni, 43 de persoane au murit în accidente rutiere, iar 1.038 au fost rănite.
Cele mai multe accidente s-au produs în sectorul Botanica al Capitalei.
Un număr mare de coliziuni s-a înregistrat chiar luna trecută. Astfel, în septembrie, în Chişinău au fost peste 130 de accidente rutiere, în urma cărora 140 de persoane s-au ales cu traumatisme.
De asemenea, numărul accidentelor rutiere s-a majorat şi în acest weekend, când a fost sărbătorită Ziua Naţională a Vinului.
Astfel, în ţară s-au produs peste 30 de accidente, în comparaţie cu 20, înregistrate săptămâna trecută.
În urma acestora, trei oameni au decedat, iar aproape 40 au ajuns la spital cu diferite traumatisme.