Statul Colorado, cuprins de flăcări: Zeci de case distruse şi mii de oameni evacuaţi
Flăcările au pus stăpânire pe statul american Colorado. Cinci focare de incendii mistuie hectare întregi de vegetaţie, iar autorităţile au ordonat evacuarea oamenilor din aproape 3 mii de case. Zeci de locuinţe au fost deja distruse de flăcări, iar sute de pompieri luptă să preia controlul situaţiei.
Guvernatorul statului Colorado a făcut apel la calm şi a îndemnat oamenii să nu ignore ordinul de evacuare.
"Oamenii trebuie să fie pregătiţi. Ei trebuie să fie siguri, dacă au casele în zona de pericol, că locuinţele lor vor fi apărate. Noi trebuie să ne asigurăm că pompierii noştri, poliţiştii şi voluntarii sunt pregătiţi", a declarat guvernatorul statului Colorado, John Hickenlooper.
Lupta cu flăcările este extrem de dificilă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Vântul şi temperaturile ridicate favorizează extinderea rapidă a focului, iar din această cauză, autorităţile nu pot estima cu exactitate câte hectare de vegetaţie sunt afectate. Regiunea ameninţată de flăcări este rurală. Multe construcţii sunt case de vacanţă, în mare parte din lemn. Incendiile de pădure sunt frecvente în Colorado, mai ales în partea de nord a statului.