Statul va cere ajutor de la instituţiile internaţionale pentru a diminua consecinţele secetei
Statul va solicita ajutorul instituţiilor internaţionale pentru a diminua consecinţele secetei care a cuprins întreaga ţară. Declaraţiile au fost făcute de către ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov în platoul emisiunii Ţara Lui Dogaru. Unii invitaţi spun însă că, pentru a remedia situaţia, statul ar trebui să întreprindă şi unele măsuri la nivel local.
"Noi aşteptăm în primul rând, în condiţiile în care se află agricultura, ca statul să renunţe la iniţiativele fiscale cu rezonanţa pe care o avem la producţia agricolă", a declarat preşedintele "Uniagroprotect", Alexandru Slusari.
"Agricultorii trebuie să fie susţinuţi măcar să comercializeze puţinul pe care il vor obţine", a menţionat expertul economic Viorel Chivriga.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a dat asigurări că statul va întreprinde toate măsurile necesare pentru a diminua consecinţele secetei.
"Eu vă asigur că Guvernul va face tot ce este posibil pentru a găsi fonduri noi pentru a susţine sectorul agricol. Când a fost domnul premier la Bruxelles au fost alocate suplimentar 28 de milioane de euro, o parte din aceste fonduri vor fi direcţionate la agricultură", a spus ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
În acest sens, premierul, Vlad Filat va convoca o şedinţă a Comisiei pentru Situaţii excepţionale, unde se va elabora un plan de măsuri de remediere a situaţiei.
"Poate este soarta. În 2010 am avut inundaţii, anul trecut atacuri raider, anul acesta urmează să facem faţă secetei, care din păcate trebuie să o constatăm că capătă proporţii", a precizat Filat.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, 90 la sută din teritoriul ţării este afectat de secetă.