Statul va oferi granturi în valoare de 14 milioane de lei pentru susţinerea afacerilor create de femei
Peste 2.500 de întreprinzători vor fi instruiți pentru a-şi dezvolta abilitățile antreprenoriale. De asemenea, în fiecare an 100 de afaceri noi create de către femei vor fi finanțate de Guvern cu granturi mici și alte zece afaceri cu potenţial de export – cu granturi pentru investiţii mari. Acest lucru este prevăzut în Planul de acțiuni pe anii 2018-2020 pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, aprobat de Guvern.
"Noi o să-i susținem pe toți doritorii care se încadrează în criteriile de selectare. Am avut discuții la capitolul 100 de femei în domeniul afacerilor. Deci, 100 de femei rămân în Republica Moldova, înregistrează companii mici și încep o activitate. 100 de femei înseamnă 100 de afaceri, înseamnă încă 100 de motive pentru mine personal să cred în viitorul creșterii economice a acestei țări", a menţionat Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii.
Pentru susţinerea afacerilor create de femei statul va oferi granturi în valoare de 14 milioane de lei. Totodată, potrivit documentului, agenții economici vor fi instruiţi cum să-și găsească mai uşor parteneri externi de afaceri și îi va informa despre legislaţia privind activitatea IMM-urilor.
Antreprenorii vor beneficia și de garanții financiare pentru crearea și dezvoltarea businessului. Numărul IMM-urilor din Moldova constituie 98,7% din numărul total al întreprinderilor.