Steaua Bucureşti şi-a încheiat evoluţia în Liga Campionilor
Steaua Bucureşti şi-a încheiat evoluţia în Liga Campionilor după un meci nebun la Belgrad! Formația din România a pierdut meciul retur cu Partizan, scor 2-4 după ce a condus cu 2-1 la pauză.
Sârbii au deschis rapid scorul, în minutul 8, prin Stefan Babovic. Steaua a întors rezultatul, marcând de două ori prin Sulley Muniru şi Jugurtha Hamroun.
La trei minute după pauză Paul Papp a gafat nepermis, Nemanja Petrovic a scăpat singur spre poarta lui Valentin Cojocaru, apoi a fost faultat din spate de Fernando Varela iar acesta a fost eliminat.
Arbitrul a dictat penalty, însă Valeri Bojinov a ratat.
Din minutul 60 pentru Steaua a urmat un adevărat coşmar. Mai întâi, Marko Jevtovic a egalat cu un şut deviat de acelaşi Papp, iar peste nouă minute, Andrija Zivkovic a readus-o pe pe Partizan în avantaj.
În prelungiri, Nikola Trujic a stabilit scorul final, iar Partizan s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor cu scorul general de 5-3.
Steaua va juca în play-off-ul Ligii Europei şi ar putea fi adversara lui Milsami Orhei în această fază a competiţiei.
Tot în play-offul Ligii Campionilor vor mai evolua Celtic, Astana, APOEL Nicosia, Maccabi Tel Aviv, Dinamo Zagreb, BATE Borisov, Malmo, Brugge, AS Monaco, ŢSKA Moscova, Rapid Viena şi Şahtar Doneţk.