Ștefan Gațcan ar fi părăsit teritoriul Republicii Moldova
Deputatul Ștefan Gațcan ar fi părăsit astăzi teritoriul Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută de primarul orașului Bălți, Renato Usatîi, la emisiunea "Secretele Puterii" de la Jurnal TV.
"Gaţcan nu se mai află pe teriotriul Republicii Moldova. Alții spuneau că se află la Condrița, dar nu este adevărat. În acest moment, el se afla la 142 km de la frontiera cu Moldova. De asta s-au ocupat cei de la SPPS și de la SIS. Cei de SPPS l-au scos pe deal. Atunci el se afla în drum ca să părăsească Moldova.", a menţionat Usatîi.
Același lucru l-a declarant la o emisiune de la TV8 și deputatul PRO MOLDOVA Vladimir Cebotari, care spune că Gațcan a fost scos forțat din țară și că nu se va afla în Moldova cel puțin patru sau cinci zile. Parlamentarul PRO MOLDOVA mai menționează că acest lucru a fost făcut pentru ca PSRM să treacă de urgență prin Comisia Juridică decizia de renunțare la mandatul de deputat al lui Gațcan și să declare în următoarele zile vacanța funcției.
Între timp, SIS a dezminţit informaţiile, potrivit cărora instituţia ar fi fost implicată în transportarea lui Ştefan Gaţcan.
Citeşte şi: REACŢIA SIS privind reţinerea şi scoaterea lui Ştefan Gaţcan din ţară
Șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, nu a confirmat și nici nu a infirmat declarațiile lui Renato Usatîi. Funcționarul a spus că el nu deține astfel de informații și ne-a cerut o solicitare în scris.
Reprezentanții SPPS nu au comentat, deocamdată, acuzațiile aduse de edilul municipiului Bălți.
PUBLIKA.MD aminteşte că Partidul Socialiștilor a anunţat că Ştefan Gaţcan renunţă la mandatul de deputat. Asta după ce marţi a părăsit fracțiunea parlamentară a PSRM și a declarat că aderă la grupul PRO MOLDOVA. Potrivit PRO MOLDOVA, Ștefan Gațcan ar fi fost obligat să renunţe la mandatul de deputat în timp ce a fost sechestrat într-un birou, de un grup de deputați socialiști.
Citeşte şi: FILMUL evenimentelor de la Preşedinţie, unde câţiva deputaţi l-au căutat pe Gaţcan (VIDEO)