Stephen Hawking, în căutarea unei noi planete. Un miliardar rus îi vine în ajutor
Faimosul astrofizician britanic Stephen Hawking s-a implicat într-un nou proiect de explorare a cosmosului. Savantul își propune să descopere o planetă similară Pământului, care poate găzdui viaţa, prin lansarea unei călătorii interstelare. În acest proiect el va fi susținut financiar de miliardarul rus Iurii Milner.
O mie de drone spaţiale, de mărimea unui timbru poştal, vor fi trimise în spaţiu cu ajutorul undelor laser. Ele vor călători spre sistemul stelar, cel mai apropiat de planeta noastră.
"Limita cu care ne confruntăm acum este vidul dintre noi și stele. Dar acum putem să-l depășim. Cu fascicule de lumină, unde laser și cele mai ușoare nave spațiale construite vreodată, putem lansa o misiune spre Alpha Centauri în decursul unei generații", a spus astrofizicianul Stephen Hawking.
Cu ajutorul micilor roboți, savantul vrea să ajungă în sistemul solar "Alpha Centauri". Acesta se află la o distanță de 40 de trilioane de kilometri depărtare. Pentru a ajunge acolo, prin mijloace normale este nevoie de 30.000 de ani, dar sondele minuscule ar putea păși pe stele în doar 20 de ani.
"Acesta este un cip, o placă la o scară de un gram, care conține aparate de fotografiat, velă solară, detalii care propulsează fotonii, o alimentează cu energie electrică, dar și echipamente de comunicații", a spus miliardarul rus, Yuri Milner.
În ciuda maladiei incurabile, fizicianul continuă să se implice în proiecte care par de domeniul fantastic. Prima fază a proiectului costă 100 de milioane de dolari, însă costurile totale ar putea fi de ordinul miliardelor.
- NASA a descoperit cea mai îndepărtată planetă din sistemul solar
- Obiect nemaivăzut în apropierea sistemului nostru solar. DESCOPERIREA a uimit oamenii de ştiinţă
- Celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking a inaugurat distincția care-i poartă numele
- MESAJUL emoţionant şi motivaţional al lui Stephen Hawking pentru toţi cei care suferă de depresie
- Avertismentul ȘOC al celebrului fizician Stephen Hawking: Secolul XXI ar putea fi ultimul
- Cum ar arăta ştiinţa după ieşirea Marii Britanii din UE. Avertismentul unui mare savant