Sticlă cu o scrisoare în interior, găsită după 24 de ani
Un copil de 13 ani, din Rusia, a găsit un mesaj într-o sticlă care a fost aruncată în mare acum 24 de ani. El a făcut marea descoperire pe o plajă din apropierea oraşului Kaliningrad. Copilul a luat legătura cu autorul mesajului. Acesta este un tânăr din Germania care are acum 29 de ani.
"Sunt aproape şapte miliarde de oameni pe pământ şi doar eu sunt norocosul care am găsit acest mesaj. Sunt atât de fericit", a spus copilul.
Mesajul din sticlă datează din 7 septembrie 1987 şi îi aparţine lui Frank Uesbeck, care avea cinci ani când a aruncat sticla în mare.
"Numele meu este Frank şi am cinci ani. Tatăl meu şi cu mine călătorim pe o navă spre Danemarca. Dacă ai găsit această scrisoare, scrie-mi înapoi, iar eu îţi voi răspunde", scria copilul la acea vreme.
Istoria lui Daniil, a ajuns în mass media rusă iar reporterii au reuşit să îl găsească repede pe autorul mesajului. Bărbatul are acum aproape 30 de ani este căsătorit şi locuieşte în acelaşi oraş, dar la o altă adresă decât cea indicată în scrisoarea din sticlă. Cei doi au început să comunice pe internet şi îşi fac planuri să se întâlnească.
"M-am gândit iniţial că este un jurnal de bord cu un mesaj S.O.S al unei nave care s-a scufundat. După aceea m-am gândit că vreun milionar a pus în sticlă o bancnotă de 100 de dolari", a mai adăugat Daniil.