Stilian Petrov şi-a anunţat retragerea din fotbal
Foto: www.thesun.co.uk
Stilian Petrov, fostul căpitan al naţionalei Bulgariei şi al echipei engleze Aston Villa, şi-a anunţat retragerea din fotbal, la un an şi două luni după ce a fost diagnosticat de către medici cu leucemie acută.
Anunţul a fost făcut chiar de fotbalist, asta deşi, mai devreme anunţase că nu renunţă la carieră şi aşteaptă semne de ameliorare a stării de sănătate.
Stilian Petrov a jucat la ŢSKA Sofia, Celtic Glasgow şi Aston Villa. La "naţionala" Bulgariei are 106 de selecţii şi 8 goluri.
În cariera sa a câştigat un titlu în Bulgaria, două Cupe ale Bulgariei, 4 titluri în Scoţia, 2 Cupe ale Scoţiei şi două Cupe ale Ligii Scoţiei.
Cu Celtic a ajuns până în finala Cupei UEFA, în 2003, an în care a fost declarat şi cel mai bun fotbalist bulgar.