Stimulaţi să revină acasă. 23 de familii din Orhei, proaspăt revenite de peste hotare, beneficiază de ajutor financiar în sumă de 10.000 de lei
23 de familii din Orhei, proaspăt revenite de peste hotare, beneficiază de ajutor financiar în sumă de 10.000 de lei, facilităţi fiscale si sociale. Banii sunt oferiţi de Primăria Orhei în cadrul programului "Casa mea e Moldova", lansat la initiativa fostului primar Ilan Şor. Astfel, autorităţile vor să-i motiveze pe cei plecaţi peste hotare să revină acasă.
Printre beneficiari se numără şi Marin Varzari. Tânărul a plecat în România, imediat după ce terminase liceul, pentru a-şi continua studiile. Spune că a decis să revină acasă pentru a pune în practică toate cunoştinţele şi experienţa acumulată în cei cinci ani de studii.
Marin Varzari, locuitor al municipiul Orhei: "Activez în cadrul primăriei municipiului Orhei. Sunt specialist pe investiţii. Şi da, văd aici un viitor. Municipiul Orhei este acum în curs de dezvoltare Putem obţine noi niveluri de dezvoltare a societăţii cu o experienţă adusă de peste hotare."
Marin spune că şi-ar dori ca în Orhei, cu ajutorul investiţiilor atrase din afara ţării, să fie implementate unele proiecte de infrastructură pe care le-a văzut în România.
Marin Varzari, locuitor al municipiul Orhei: "Cum ar fi iluminare inteligentă, un soft care ar arăta porţiunile de trafic intens, un soft care ar asigura legătura dintre cetăţeni şi instituţiile administraţiei publice locale, unde pot spune că e un drum închis, un accident. "
Şi Alexandr Efim, în vârstă de 51 de ani, a primit zece mii de lei după ce a revenit în oraşul natal. Bărbatul a muncit timp de 14 ani în străinătate, în domeniul construcţiilor.
Alexandr Efim, locuitor al municipiul Orhei:"Am avut nevoie de casă. Casa a rămas singură. M-am angajat la lucru şi muncesc la instalarea sistemelor de ventilare a aerului. Asta e un lucru foarte bun, e ca un fel de ajutor pentru oameni."
Primarul Municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a declarat că autorităţile vor depune toate eforturile pentru a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor.
Pavel Verejanu, primarul municipiului Orhei: "Totul este făcut pentru noi, cei care suntem de baştină, care au crescut în municipiul Orhei, care vor să-şi petreacă viaţa în Orhei. "
Programul „Casa mea e Moldova” a fost lansat în 2017, la inițiativa fostului primar al orașului, Ilan Șor.
Ilan Şor, autorul programului: "Mi-e foarte plăcut că programul pe care l-am lansat acum câţiva ani, cu scopul de a întoarce conaţionalii noştri acasă, dă roade. Sunt foarte mândru de cetăţenii ţării care decid să se întoarcă acasă."
La ceremonia de înmânare a banilor au fost prezenţi şi deputaţi ai Platformei "Pentru Moldova", din care fac parte şi deputaţi ai partidului "ŞOR".
Violeta Ivanov, deputat Partidul "ŞOR": "Sunt bucuroasă să împart cu dumneavoastră acele emoţii pe care le trăiţi întorcându-vă acasă. Înţeleg că nu a fost uşor să luaţi această decizie, dar aţi luat o decizie foarte corectă. "
Potrivit unui comunicat plasat pe site-ul Primăriei Orhei, pe lângă ajutorul unic de 10 mii de lei, autoritatea locală mai oferă lunar, timp de un an, o compensație de o sută de lei pentru călătoriile cu transportul public din oraş. Totodată, fiecare familie primește câte trei sute de lei pentru facturile de întreținere în perioada rece a anului. Iar cei care decid să-și pună pe roate o afacere pot beneficia de facilități fiscale timp de trei ani.