Stingeţi lumina! E Ora Planetei
Embed:
Milioane de oameni din lumea întreagă vor stinge, astăzi, lumina pentru cel puţin o oră marcând astfel Ora Planetei. Acţiunea este una simbolică şi are scopul de a economisi resursele energetice contribuind astfel la protecţia mediului şi la diminuarea efectelor schimbărilor climatice.
Evenimentul se va derula, pentru al patrulea an consecutiv, şi în Moldova. Cu acest prilej, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, începând cu ora 16.00, se vor desfăşura mai multe activităţi.
La ora 20.30 de minute, toate instalaţiile electrice vor fi deconectate pentru cel puţin o oră. Consumatorii casnici şi agenţii economici sunt îndemnaţi, ca în acest interval de timp, să deconecteze aparatele şi corpurile de iluminat.