Stockton, cel mai mare oraş din SUA care a intrat sub protecţia legii falimentului
Stockton a devenit cel mai mare oraş din istoria Statelor Unite care a intrat sub protecţia legii falimentului. O petiţie în acest sens a fost aprobată de un judecător federal, care susţine că în caz contrar administraţia publică nu ar fi putut funcţiona.
Legea falimentului pune la adăpost oraşul de creditori, în timpul ce datoriile sunt restructurate. Oraşul cu 300.000 de locuitori este afectat de criză, după ce piaţa sa imobiliară şi funciară s-a prăbuşit. Din cauza deficitului bugetar mare, oficialii locali au fost nevoiţi să facă reduceri de cheltuieli. Astfel, un sfert din ofiţerii de poliţie au fost concediaţi. La fel s-a întâmplat şi cu o treime dintre pompieri.
Totodată, au fost tăiate salariile şi beneficiile medicale. Cea mai mare datorie a localităţii este către sistemul de pensii şi constitue 900 de milioane de dolari.