Stoltenberg: Este esențial ca Turcia să respecte deplin democrația și statul de drept
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a transmis președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, că este esențial ca Turcia să respecte deplin statul de drept și democrația după tentativa de lovitură de stat produsă în urmă cu câteva zile, relevă un comunicat postat pe site-ul Alianței Nord-Atlantice, scrie agerpres.ro.
"Încă o dată am condamnat tentativa de lovitură de stat din Turcia și am reiterat sprijinul meu deplin pentru instituțiile democratice din Turcia. Fiind parte a unei comunități unice de valori, este esențial pentru Turcia, ca toți ceilalți aliați, să asigure deplina respectare a democrației și a instituțiilor sale, ordinea constituțională, statul de drept și libertățile fundamentale. Turcia este un aliat valoros din cadrul NATO și sunt solidar cu ea în această perioadă dificilă'', a declarat Jens Stoltenberg.
Potrivit unui oficial turc, citat de Reuters, în convorbirea telefonică cu Erdogan, secretarul general al NATO a afirmat că într-un stat membru al NATO nu este loc pentru lovituri de stat militare.
Externe